Absolvent = Şomer cu diplomă

Pare o sintagmă forţată, la început hilară, dar în esenţa ei foarte adevărată. Sigur că o să îmi spuneţi că nu se aplică în toate cazurile, dar părerea mea este că este destul de grav că se aplică! Eu am terminat facultatea, examenul de licenţă l-am avut în 14 iulie. Vreo două săptămâni am fost plecat, însă după ce am revenit am început o goană nebună după un loc de muncă. Ştii cum e, ai o vârstă, părinţii nu te mai pot întreţine (dar şi dacă ar putea, nu aş accepta) şi ai nevoie de un job care să îţi asigure un venit lunar. Te gândeşti aşa: încă mai pot locui cu ai mei o perioadă, nu plătesc chirie, contribui cu bani la cheltuielile lunare şi tot aş rămâne cu ceva bani chiar dacă salariul este minimul pe economie. Un calcul simplu ar arăta că nu ar fi chiar aşa de greu să porneşti la drum pe piaţa muncii.

Însă aşa cum e de simplu acest calcul, aşa de greu e să reuşeşti să faci asta. La început căutarea mea se axa pe acele joburi care se potriveau cu specializarea mea. Fiind absolvent de Informatică, am zis că îmi caut ceva în domeniu. Pentru început orice job în domeniu este binevenit. Doar că aici intervin anumite situaţii. Cea mai des întâlnită este aceea că angajatorul îţi cere un minim de experienţă. Acest minim de experienţă diferă de la caz la caz, dar cele mai multe joburi pe care le-am găsit au cerinţe de minim 2-3 ani experienţă. Acum stau şi vă întreb: De unde mama zmeului să acumulezi experienţa? Ar mai fi o şansă: să fi foarte bun în ceea ce ţi se cere. Însă atunci când ajungi să vezi cerinţele şi te întorci la cunoştinţele pe care le-ai asimilat de-a lungul facultăţii sunt infime, atunci există o problemă. Poate pentru jobul ăla ai nevoie de câteva luni să te pregăteşti, iar în timpul ăsta cu siguranţă cineva îl va ocupa.

Văzând că aici în oraş (Alba Iulia din punctul ăsta de vedere e un oraş chiar mic) nu am reuşit să îmi găsesc un job în domeniu am pornit o căutare cu două sensuri: un job în alt oraş (mai mare, bineînţeles) sau un job în alt domeniu. Pentru un job în alt oraş am încercat să depun CV on-line deoarece e mult mai la îndemână. Momentan aştept rezultate. În ceea ce priveşte un job în alt domeniu, alte probleme, alte dezamăgiri. O încercare pe care am avut-o a fost la un supermarket. Am fost chemat la interviu, mi s-a prezentat oferta de muncă, iar situaţia era cam aşa: pentru unele joburi aveai nevoie de experienţă, iar pentru altele unde nu era nevoie de experienţă nivelul studiilor era prea mare, implicit salariul de la care se pornea trebuia să fie mai mare. Acum nu ştiu eu dacă ăsta a fost motivul, dar cert e că nu am fost acceptat... Şi acesta nu e singurul exemplu din păcate.

Astăzi au avut loc burse ale locurilor de muncă dedicate absolvenţilor. Stupoare: angajatori puţini, absolvenţi la fel de puţini. Şi cum să te intereseze joburi cum ar fi: femei de serviciu, tăietor cu flacără etc.

Acestea fiind zise, am reuşit si eu să mă descarc după toate nemulţumirile astea şi sunt sigur că şi altora li se întâmplă acelaşi lucru. Din păcate asta e realitatea în care trăim.

Mult noroc tuturor celor care se află în căutarea unui loc de muncă!

Motto: "Dacă deschizi gura, măcar spune pe bune!"

Jocuri frate... Partea a II-a

Din seria "Jocuri frate...", episodul 2 va introduce în discuţie acele jocuri care te ţin în faţa calculatorului mai mult decât îţi planifici înainte de a te apuca. Aceste jocuri sunt cele pe care le joci "de-adevăratelea"... Adică simţi tu că atunci cînd apeşi pe o tastă se întâmplă ceva.

Eu am ca şi preferinţe jocurile de strategie. Din această categorie primul joc pe care l-am jucat a fost Warcraft (nu mai ţin minte ce versiune). În momentul de faţă sunt un împătimit al versiunii Frozen Throne... nu joc cu cheat-uri, mi se par nişte prostii. Am văzut la un moment dat că era un cheat cu ajutorul căruia câştigai runda instantaneu... Ce rost are un astfel de cheat? Jocurile de strategie au farmecul lor: trebuie să te informezi despre abilităţile luptătorilor din rasa cu care joci, abilităţile luptătorilor din rasa adversarilor, upgrade-uri, research, construcţii... Implică o gândire de ansamblu în ceea ce priveşte dezvoltarea, însă stimulează şi gândirea la nivel micro. De exemplu, dacă eşti atacat cu ciori (aşa le zic eu la animalele înaripate din joc) atunci va trebui să pui la treabă luptătorii care pot ataca aerian, dar şi cei care pot captura ciorile şi să le aducă la pământ pentru a le putea ataca cu unităţile cu abilităţi terestre exclusiv. Mie îmi place să văd jocurile atât ca pe o ocupare a timpului pe care oricum va trebui sa îl pierzi cumva, dar şi ca pe un stimul al gândirii... fiecare cum crede... Însă niciodată să nu pui un joc pe un rang mai înalt decât cel care îi este destinat.

Un al doilea tip de jocuri pe care îmi place să le joc este simulatorul pentru jocul de fotbal. Deşi am încercat şi alte jocuri, preferatul meu rămâne FIFA. Îmi amintesc că prima versiune de FIFA pe care am jucat-o a fost '98. Eram înnebunit pe vremea aia pentru că atunci încă nu aveam un calculator personal. Atracţia pentru FIFA a continuat şi peste ani, iar versiunile pe care le-am încercat au fost: 2000, 2005, 2006, 2007, 2008. M-am oprit la 2008 (deşi au apărut şi versiunile 2009 şi 2010) pentru că am un calculator care nu e chiar aşa de bine dotat şi componentele hardware mă împiedică să avansez. În fine, nu asta e ceea ce contează! Contează acele momente pe care le împarţi făcând turnee cu prietenii, concursuri sau chiar pariuri (gen cel mai bun din 3 meciuri) şi acele momente pe care le împărtăşeşti cu fratele tău când mai ai chef de câte o noapte albă şi alegi să o petreci în modul ăsta.

Ei, acum urmează piesele de rezistenţă! Cine nu a jucat măcar o dată în copilărie renumitul Mario? Îmi amintesc cum aveam un nintendo din-ăla de băgai caseta în el, îl conectai la televizor şi te jucai. Multe amintiri mă leagă de acest joc pe care şi acum, la 22 de ani, îl joc cu plăcere, nu datorită faptului că nu am pe ce pierde vreme, dar pentru că a fost printre primele jocuri pe care le-am jucat vreodată apelând la tehnologie. Era o plăcere deosebită ca dimineaţa când mă trezeam să dau o tură de Mario, apoi să mănânc şi să ies la joacă pe afară cu prietenii mei.

Sunt 100% sigur că cei care v-aţi adus aminte de jocul Mario v-aţi reamintit şi de Bomberman. Acest joc a fost primul pe care l-am jucat multiplayer. Un joc minunat pentru copii, dar care poate fi jucat şi la o vârsta de 22 de ani de exemplu. E o distracţie totală să faci turneu cu băieţi şi fete jucând Bomberman. Chiar în ultimul an de facultate aveam colegi care la orele de laborator în loc să îşi vadă de ce au de făcut, jucau Bomberman. Te pufneşte râsul când vezi că unii au o anumită vârstă şi joacă astfel de jocuri, însă atunci când ajungi să te implici şi tu îţi dai seama că ajungi să te distrezi foarte tare pe seama acestui joc.

Cam atât despre jocurile care implică tehnologia. Nu că nu ar mai fi jocuri, dar ar trebui să umplu pagini cu diferitele jocuri care există în ziua de azi. Pe lângă jocurile care implică tehnologia, sunt un mare fan al jocurilor de şah. Acest minunat şi obositor joc al minţii am învăţat să îl joc de la bunicul meu. Când eram mai mic şi era şi el în putere îmi petreceam vacanţele de vară pe la ei (bunici). Nu exista dată când să merg la el şi să nu mă provoace la o partidă. Ştiam că nu o să îl pot bate, el având o experienţă destul de mare datorită faptului că avea o anumită vârstă şi mai era şi pasionat. E drept că nu a participat el la nici un concurs de şah, dar ce era al lui era al lui. M-a învăţat trucuri prin care poţi să provoci adversarul să facă mutările pe care ţi le doreşti, urmând ca apoi să începi o ofensivă "mortală", m-a învăţat cum să gândesc înaintea adversarului, m-a învăţat cam tot ce puteam eu pricepe pe atunci. Ştiu că îmi repeta mereu: "la şah trebuie să gândeşti cu 4-5 mutări înainte! Trebuie să ai o strategie, pentru că altfel eşti vulnerabil!". Nu am mai jucat de mult o partidă de şah, sunt sigur că nu mai ştiu toate tertipurile pe care le-am învăţat, dar rămâne un joc destul de important pentru mine! Din păcate am văzut că tinerii din ziua de azi se preocupă mai puţin de tainele şahului şi preferă să îşi piardă vremea într-un mod mult mai puţin util.

Vă doresc tuturor un joc cât mai plăcut, indiferent de care este el! Şi nu uitaţi că, într-un final, în sufletul nostru rămânem tot nişte copii!

Motto: "Dacă deschizi gura, măcar spune pe bune!"

Jocuri frate... Partea I

        Salutări din nou! Am revenit pe blog cu un nou articol după o pauză menită a-mi intensifica studiile pentru finalizarea celor trei ani de facultate. Iată că au trecut toate... cu bine... aşa că mă pot întoarce la activităţile care pot să mă destindă atunci când intru într-o stare acută de plictiseală. Una dintre acestea este... aţi ghicit! jocul, frate!

        Există pe lumea asta o multitudine de jocuri cu care îţi poţi satisface nevoia de a stârpi plictiseala. Acest articol se va rezuma la aşa-numitele jocuri de browser. Cu siguranţă că mai toată lumea a auzit măcar de ele, dacă nu chiar a jucat. E adevărat, la început par plictisitoare, dar o dată intrat în lumea jocului această senzaţie se va transforma complet. Vreau să spun că după ce îţi petreci măcar 3-4 zile pe un joc din-ăsta şi îi acorzi o atenţie de minim 3-4 ore pe zi începe să îţi placă, iar apoi devii dependent.

          Cred că fiecare dintre voi a auzit măcar o dată pe cineva spunând: "La 4 trebuie să trimit atacurile pe ăla", "mi-am stricat toată armata pe ăla", "mi-a spart ăla toată apărarea", "s-a deschis o lume nouă (server nou, sau denumiri cu acelaşi înţeles)". Celor care nu au jucat până acum un asemenea joc sau care au văzut o astfel de persoană împătimită li se pare o absurditate să îţi pierzi timpul cu "prostii de-astea". Chiar dacă pare o prostie, un astfel de joc are ca efect stimularea creativităţii, tacticizării. Pe lângă acestea, jucând un astfel de joc te ajută să îţi dezvolţi abilităţile de lider, de muncă în echipă şi alte compentenţe sociale prin simplul fapt că implică, pe lângă participarea individuală a fiecăruia, o implicare colectivă manifestată prin diferite tipuri de alianţe. Partea interesantă intervine atunci când vezi că jocul pe care îl joci tu, îl mai joacă şi alţi oameni, dar care au o vârstă mai înaintată.

        Iată o listă cu jocurile cu care am făcut eu cunoştinţă până în acest moment: triburile, ogame, ysabel, ikariam, bitefight şi gladiatus.

          Spor la joc!

Motto: "Dacă deschizi gura, măcar spune pe bune!"

Caterincă în Liga 1

Un campionat dezolant se apropie de sfârșit... Părerea mea este că acest campionat este unul dintre cele mai slabe care au fost din '98 încoace. Un campionat sinistru în care echipele care altă dată făceau legea și defilau, acum se străduiesc să bată o echipă din zona retrogradării, cum ar fi Ceahlăul. Deznodământul campionatului se pare că va fi cel preconizat de specialiști încă de la începutul turului, adică un nou titlu se îndreaptă în provincie, în curtea CFR-ului, de altfel printre singurele echipe care au făcut transferuri rezonabile în pauza competițională (alături de Vaslui).

Se pare că meciurile de calitate lipsesc de cele mai multe ori, iar echipele care au încercat să joace ceva au fost demontate în câteva zile. Cel mai frustrant e că o echipă care nu a jucat fotbal tot campionatul, prin noroc și jocul rezultatelor ajunge să stea confortabil pe poziția a doua a clasamentului cu 6 etape înainte de terminarea campionatului. Se pare că norocul a stat și altfel în această ultimă etapă desfășurată și Rapid i-a introdus lui Becali, respectiv Stelei, noul și performantul sistem audio Dolby 5.1 pentru a auzi mai bine imnul Ligii Campionilor, o competiție unde Steaua, dacă e să judecăm după aspectul jocului practicat, nu merită să acceadă în această stagiune.

Iată cum se prezintă acest sistem:

Motto: "Dacă deschizi gura, măcar spune pe bune!"

Coming soon

Asta e o postare care va fi prezentă în permanență pe acest blog... voi posta aici tot ce imi trece prin cap că voi scrie în zilele care urmează.... Așadar... Coming soon: Facultate, Viața de student, Liga Studenților

Accept și propuneri din partea voastră. Dacă vreți să dezbatem un subiect, aștept propunerile voastre!

Motto: "Dacă deschizi gura, măcar spune pe bune!"

Ce are limba română?

O melodie a lui Puya începe cu: ”Ce **** mea are limba română?”... Și pentru că piesa făcea referire la faptul că tot mai mulți dintre noi folosesc cuvinte englezești pentru a se exprima... în limba română, o să încep prin a vă pune aceeași întrebare: Ce are limba română? Adică ce rost are să zici: ”What's the point?” când limba română furnizează o expresie de genul: ”Care-i faza?” sau ”Care-i scopul?”. Un poet al neamului românesc aflat încă în viață, un naționalist convins de altfel, spunea că vorbim și limba noastră-n altă limbă. Păi cum să nu aibă dreptate când auzi tot mai des în discuții englezisme menite să ia locul cuvintelor românești care ”nu sună chiar așa de bine” sau ”mi-e mai ușor să mă exprim așa”. Hmmm... Fac ceva pe englezismele voastre și mă întorc la limba pe care m-a învățat mama să o vorbesc, la limba pentru care mulți au murit ca să rămână oficială în țara asta (așa cum este ea), la limba de care fiecare dintre noi ar trebui să fim mândri că o vorbim! De ce nu putem să păstrăm ce e al nostru? De ce nu putem face și noi ca nemții? Ăia nu acceptă englezisme în exprimare...

O a doua chestie pentru care pun această întrebare este tâmpirea în masă pe care o oferă messenger-ul. Păi am văzut că unii nici nu mai știu să scrie fără k, vb, brb, dnd, stf, plm sau alte astfel de prescurtări cel puțin bizare. Păi domnilor, voi când veți scrie un articol, o lucrare de licență, de dizertație sau chiar de doctorat veți scrie ”kiar” așa? ”Adik” nu puteți ”vb” decât prin prescurtări? Ce ar fi să ”asc” o ”pers”, care nu a ”vz” ”mess” în viața lor, un text recitat exact așa cum îl redactați voi? Cred că și-ar face cruce cu amândouă mâinile, ar scuipa în sân și ar zice: Piei Satană, ăsta o fi vreun dialect satanic!

Oricum, toate astea sunt nimic pe lângă faptul că sunt unii oameni care trec de liceu, se mândresc cu o notă mare de absolvire și o medie bună la bac și nu știu să facă acordul intre substantiv și adjectiv. Exemplele cu părțile de vorbire care nu sunt acordate pot continua, dar nu asta e important... Important este că nu există acele acorduri! Mi-e greu să citesc un text plin de dezacorduri sau cu cuvinte folosite verbal corect, dar scrise total aiurea. Să nu mai zic de greșeli evidente de ortografie gen ”cît”, ”sa adunat”, ”ași vrea să”, ”ideie”, ”ia a fost”, ”care este”, ”succesuri” și exemplele pot continua...

Astfel de fenomene se produc din lipsa culturii și cum ar putea să nu fie așa când copiii preferă televizorul în locul unei cărți, când copiii au acces la atât de vastul Internet unde pe toate forum-urile găsești cel puțin o persoană care folosește astfel de exprimări. Îți vine rău când vezi așa ceva și dacă te apuci să corectezi lumea zice că ești rău...

În încheiere vreau să transmit un mesaj care se regăsește de asemenea într-o melodie (interpretată de Paraziții), adică: ”Citește-o carte!”

Motto: "Dacă deschizi gura, măcar spune pe bune!"

Clasicul României...

Aceleași probleme pe care le-a evidențiat prietenul meu Laurențiu pe blogul lui http://crazyjournalist777.blogspot.com/, (dai o bere că ți-am făcut reclamă), aș vrea să le ridic și eu... Un clasic, așa cum repeta comentatorul ăla de doi bani la meci aseară, nu seamănă deloc cu ce am văzut la meci... de ce? păi un clasic se joacă de către două echipe... pe lângă zarva făcută de presă, de conducătorii celor două cluburi și de comentator, acest meci nu a semănat deloc cu meciurile disputate în trecut... și har domnului au fost atâtea! Meciul de aseară s-a jucat într-o singură direcție... cred că asta spune totul în ceea ce privește calitatea derby-ului, nu?

Nu am văzut nici un derby veritabil și care se respectă în care una dintre echipe să nu aibă nici măcar un șut pe poartă! Până și Unirea Alba Iulia în meciul pierdut azi cu 6-0 la Timișoara a reușit să trimită măcar o dată mingea pe poartă... Deși sunt dinamovist, aseară prestația Stelei m-a dezamăgit total! Mă așteptam la un meci aprins, un meci disputat, în care jucătorii să joace pe viață și pe moarte... Pot să spun că Steaua a jucat jalnic și cred că nimeni nu se supără...

Privind în tabăra adversă, putem să remarcăm câteva lucruri interesante... Pe lângă faptul că Steaua a permis dinamoviștilor să joace în voie, am văzut o echipă Dinamo determinată, gata să lupte pentru fiecare minge... Asta până la pauză când minunatul antrenor Ţălnar s-a gândit să conserve rezultatul! Am văzut un tânăr Alexe foarte determinat să marcheze, un tânăr care promite multe chiar dacă ratările au fost cât casa de mari și un Andrei Cristea foarte bun la stat la pândă. De altfel asta e atitudinea pe care trebuie să o aibă un atacant: urmărești mingea chiar dacă inițial pare pierdută... nu se știe de unde vine norocul. Am văzut un N'Doye de netrecut, acompaniat de o apărare cum de mult nu am mai văzut la Dinamo. Despre Dolha nu pot să zic decât că a avut intervenții oportune atunci când a avut ocazia... Per ansamblu Dinamo a fost echipa care a jucat, echipa care a dominat de la un capăt la altul, echipa care merita să câștige! Am un singur regret față de acest meci: când prinzi Steaua într-o zi atât de proastă, le dai câte poți ca să o resimtă din plin!

PS: Nu ”Gafata” a gafat la meciul ăsta... Fundașul e ăla care a comis-o... La Zapata doar i-a sărit mingea dintr-un smoc de iarbă, lucru pe care nu avea cum să-l prevadă...

Hai Dinamo! Respect celorlalte echipe!






Motto: "Dacă deschizi gura, măcar spune pe bune!"