Absolvent = Şomer cu diplomă

Pare o sintagmă forţată, la început hilară, dar în esenţa ei foarte adevărată. Sigur că o să îmi spuneţi că nu se aplică în toate cazurile, dar părerea mea este că este destul de grav că se aplică! Eu am terminat facultatea, examenul de licenţă l-am avut în 14 iulie. Vreo două săptămâni am fost plecat, însă după ce am revenit am început o goană nebună după un loc de muncă. Ştii cum e, ai o vârstă, părinţii nu te mai pot întreţine (dar şi dacă ar putea, nu aş accepta) şi ai nevoie de un job care să îţi asigure un venit lunar. Te gândeşti aşa: încă mai pot locui cu ai mei o perioadă, nu plătesc chirie, contribui cu bani la cheltuielile lunare şi tot aş rămâne cu ceva bani chiar dacă salariul este minimul pe economie. Un calcul simplu ar arăta că nu ar fi chiar aşa de greu să porneşti la drum pe piaţa muncii.

Însă aşa cum e de simplu acest calcul, aşa de greu e să reuşeşti să faci asta. La început căutarea mea se axa pe acele joburi care se potriveau cu specializarea mea. Fiind absolvent de Informatică, am zis că îmi caut ceva în domeniu. Pentru început orice job în domeniu este binevenit. Doar că aici intervin anumite situaţii. Cea mai des întâlnită este aceea că angajatorul îţi cere un minim de experienţă. Acest minim de experienţă diferă de la caz la caz, dar cele mai multe joburi pe care le-am găsit au cerinţe de minim 2-3 ani experienţă. Acum stau şi vă întreb: De unde mama zmeului să acumulezi experienţa? Ar mai fi o şansă: să fi foarte bun în ceea ce ţi se cere. Însă atunci când ajungi să vezi cerinţele şi te întorci la cunoştinţele pe care le-ai asimilat de-a lungul facultăţii sunt infime, atunci există o problemă. Poate pentru jobul ăla ai nevoie de câteva luni să te pregăteşti, iar în timpul ăsta cu siguranţă cineva îl va ocupa.

Văzând că aici în oraş (Alba Iulia din punctul ăsta de vedere e un oraş chiar mic) nu am reuşit să îmi găsesc un job în domeniu am pornit o căutare cu două sensuri: un job în alt oraş (mai mare, bineînţeles) sau un job în alt domeniu. Pentru un job în alt oraş am încercat să depun CV on-line deoarece e mult mai la îndemână. Momentan aştept rezultate. În ceea ce priveşte un job în alt domeniu, alte probleme, alte dezamăgiri. O încercare pe care am avut-o a fost la un supermarket. Am fost chemat la interviu, mi s-a prezentat oferta de muncă, iar situaţia era cam aşa: pentru unele joburi aveai nevoie de experienţă, iar pentru altele unde nu era nevoie de experienţă nivelul studiilor era prea mare, implicit salariul de la care se pornea trebuia să fie mai mare. Acum nu ştiu eu dacă ăsta a fost motivul, dar cert e că nu am fost acceptat... Şi acesta nu e singurul exemplu din păcate.

Astăzi au avut loc burse ale locurilor de muncă dedicate absolvenţilor. Stupoare: angajatori puţini, absolvenţi la fel de puţini. Şi cum să te intereseze joburi cum ar fi: femei de serviciu, tăietor cu flacără etc.

Acestea fiind zise, am reuşit si eu să mă descarc după toate nemulţumirile astea şi sunt sigur că şi altora li se întâmplă acelaşi lucru. Din păcate asta e realitatea în care trăim.

Mult noroc tuturor celor care se află în căutarea unui loc de muncă!

Motto: "Dacă deschizi gura, măcar spune pe bune!"

Jocuri frate... Partea a II-a

Din seria "Jocuri frate...", episodul 2 va introduce în discuţie acele jocuri care te ţin în faţa calculatorului mai mult decât îţi planifici înainte de a te apuca. Aceste jocuri sunt cele pe care le joci "de-adevăratelea"... Adică simţi tu că atunci cînd apeşi pe o tastă se întâmplă ceva.

Eu am ca şi preferinţe jocurile de strategie. Din această categorie primul joc pe care l-am jucat a fost Warcraft (nu mai ţin minte ce versiune). În momentul de faţă sunt un împătimit al versiunii Frozen Throne... nu joc cu cheat-uri, mi se par nişte prostii. Am văzut la un moment dat că era un cheat cu ajutorul căruia câştigai runda instantaneu... Ce rost are un astfel de cheat? Jocurile de strategie au farmecul lor: trebuie să te informezi despre abilităţile luptătorilor din rasa cu care joci, abilităţile luptătorilor din rasa adversarilor, upgrade-uri, research, construcţii... Implică o gândire de ansamblu în ceea ce priveşte dezvoltarea, însă stimulează şi gândirea la nivel micro. De exemplu, dacă eşti atacat cu ciori (aşa le zic eu la animalele înaripate din joc) atunci va trebui să pui la treabă luptătorii care pot ataca aerian, dar şi cei care pot captura ciorile şi să le aducă la pământ pentru a le putea ataca cu unităţile cu abilităţi terestre exclusiv. Mie îmi place să văd jocurile atât ca pe o ocupare a timpului pe care oricum va trebui sa îl pierzi cumva, dar şi ca pe un stimul al gândirii... fiecare cum crede... Însă niciodată să nu pui un joc pe un rang mai înalt decât cel care îi este destinat.

Un al doilea tip de jocuri pe care îmi place să le joc este simulatorul pentru jocul de fotbal. Deşi am încercat şi alte jocuri, preferatul meu rămâne FIFA. Îmi amintesc că prima versiune de FIFA pe care am jucat-o a fost '98. Eram înnebunit pe vremea aia pentru că atunci încă nu aveam un calculator personal. Atracţia pentru FIFA a continuat şi peste ani, iar versiunile pe care le-am încercat au fost: 2000, 2005, 2006, 2007, 2008. M-am oprit la 2008 (deşi au apărut şi versiunile 2009 şi 2010) pentru că am un calculator care nu e chiar aşa de bine dotat şi componentele hardware mă împiedică să avansez. În fine, nu asta e ceea ce contează! Contează acele momente pe care le împarţi făcând turnee cu prietenii, concursuri sau chiar pariuri (gen cel mai bun din 3 meciuri) şi acele momente pe care le împărtăşeşti cu fratele tău când mai ai chef de câte o noapte albă şi alegi să o petreci în modul ăsta.

Ei, acum urmează piesele de rezistenţă! Cine nu a jucat măcar o dată în copilărie renumitul Mario? Îmi amintesc cum aveam un nintendo din-ăla de băgai caseta în el, îl conectai la televizor şi te jucai. Multe amintiri mă leagă de acest joc pe care şi acum, la 22 de ani, îl joc cu plăcere, nu datorită faptului că nu am pe ce pierde vreme, dar pentru că a fost printre primele jocuri pe care le-am jucat vreodată apelând la tehnologie. Era o plăcere deosebită ca dimineaţa când mă trezeam să dau o tură de Mario, apoi să mănânc şi să ies la joacă pe afară cu prietenii mei.

Sunt 100% sigur că cei care v-aţi adus aminte de jocul Mario v-aţi reamintit şi de Bomberman. Acest joc a fost primul pe care l-am jucat multiplayer. Un joc minunat pentru copii, dar care poate fi jucat şi la o vârsta de 22 de ani de exemplu. E o distracţie totală să faci turneu cu băieţi şi fete jucând Bomberman. Chiar în ultimul an de facultate aveam colegi care la orele de laborator în loc să îşi vadă de ce au de făcut, jucau Bomberman. Te pufneşte râsul când vezi că unii au o anumită vârstă şi joacă astfel de jocuri, însă atunci când ajungi să te implici şi tu îţi dai seama că ajungi să te distrezi foarte tare pe seama acestui joc.

Cam atât despre jocurile care implică tehnologia. Nu că nu ar mai fi jocuri, dar ar trebui să umplu pagini cu diferitele jocuri care există în ziua de azi. Pe lângă jocurile care implică tehnologia, sunt un mare fan al jocurilor de şah. Acest minunat şi obositor joc al minţii am învăţat să îl joc de la bunicul meu. Când eram mai mic şi era şi el în putere îmi petreceam vacanţele de vară pe la ei (bunici). Nu exista dată când să merg la el şi să nu mă provoace la o partidă. Ştiam că nu o să îl pot bate, el având o experienţă destul de mare datorită faptului că avea o anumită vârstă şi mai era şi pasionat. E drept că nu a participat el la nici un concurs de şah, dar ce era al lui era al lui. M-a învăţat trucuri prin care poţi să provoci adversarul să facă mutările pe care ţi le doreşti, urmând ca apoi să începi o ofensivă "mortală", m-a învăţat cum să gândesc înaintea adversarului, m-a învăţat cam tot ce puteam eu pricepe pe atunci. Ştiu că îmi repeta mereu: "la şah trebuie să gândeşti cu 4-5 mutări înainte! Trebuie să ai o strategie, pentru că altfel eşti vulnerabil!". Nu am mai jucat de mult o partidă de şah, sunt sigur că nu mai ştiu toate tertipurile pe care le-am învăţat, dar rămâne un joc destul de important pentru mine! Din păcate am văzut că tinerii din ziua de azi se preocupă mai puţin de tainele şahului şi preferă să îşi piardă vremea într-un mod mult mai puţin util.

Vă doresc tuturor un joc cât mai plăcut, indiferent de care este el! Şi nu uitaţi că, într-un final, în sufletul nostru rămânem tot nişte copii!

Motto: "Dacă deschizi gura, măcar spune pe bune!"