Eu si iubita mea

Eu si iubita mea

vineri, 24 septembrie 2010

Absolvent = Şomer cu diplomă

Pare o sintagmă forţată, la început hilară, dar în esenţa ei foarte adevărată. Sigur că o să îmi spuneţi că nu se aplică în toate cazurile, dar părerea mea este că este destul de grav că se aplică! Eu am terminat facultatea, examenul de licenţă l-am avut în 14 iulie. Vreo două săptămâni am fost plecat, însă după ce am revenit am început o goană nebună după un loc de muncă. Ştii cum e, ai o vârstă, părinţii nu te mai pot întreţine (dar şi dacă ar putea, nu aş accepta) şi ai nevoie de un job care să îţi asigure un venit lunar. Te gândeşti aşa: încă mai pot locui cu ai mei o perioadă, nu plătesc chirie, contribui cu bani la cheltuielile lunare şi tot aş rămâne cu ceva bani chiar dacă salariul este minimul pe economie. Un calcul simplu ar arăta că nu ar fi chiar aşa de greu să porneşti la drum pe piaţa muncii.

Însă aşa cum e de simplu acest calcul, aşa de greu e să reuşeşti să faci asta. La început căutarea mea se axa pe acele joburi care se potriveau cu specializarea mea. Fiind absolvent de Informatică, am zis că îmi caut ceva în domeniu. Pentru început orice job în domeniu este binevenit. Doar că aici intervin anumite situaţii. Cea mai des întâlnită este aceea că angajatorul îţi cere un minim de experienţă. Acest minim de experienţă diferă de la caz la caz, dar cele mai multe joburi pe care le-am găsit au cerinţe de minim 2-3 ani experienţă. Acum stau şi vă întreb: De unde mama zmeului să acumulezi experienţa? Ar mai fi o şansă: să fi foarte bun în ceea ce ţi se cere. Însă atunci când ajungi să vezi cerinţele şi te întorci la cunoştinţele pe care le-ai asimilat de-a lungul facultăţii sunt infime, atunci există o problemă. Poate pentru jobul ăla ai nevoie de câteva luni să te pregăteşti, iar în timpul ăsta cu siguranţă cineva îl va ocupa.

Văzând că aici în oraş (Alba Iulia din punctul ăsta de vedere e un oraş chiar mic) nu am reuşit să îmi găsesc un job în domeniu am pornit o căutare cu două sensuri: un job în alt oraş (mai mare, bineînţeles) sau un job în alt domeniu. Pentru un job în alt oraş am încercat să depun CV on-line deoarece e mult mai la îndemână. Momentan aştept rezultate. În ceea ce priveşte un job în alt domeniu, alte probleme, alte dezamăgiri. O încercare pe care am avut-o a fost la un supermarket. Am fost chemat la interviu, mi s-a prezentat oferta de muncă, iar situaţia era cam aşa: pentru unele joburi aveai nevoie de experienţă, iar pentru altele unde nu era nevoie de experienţă nivelul studiilor era prea mare, implicit salariul de la care se pornea trebuia să fie mai mare. Acum nu ştiu eu dacă ăsta a fost motivul, dar cert e că nu am fost acceptat... Şi acesta nu e singurul exemplu din păcate.

Astăzi au avut loc burse ale locurilor de muncă dedicate absolvenţilor. Stupoare: angajatori puţini, absolvenţi la fel de puţini. Şi cum să te intereseze joburi cum ar fi: femei de serviciu, tăietor cu flacără etc.

Acestea fiind zise, am reuşit si eu să mă descarc după toate nemulţumirile astea şi sunt sigur că şi altora li se întâmplă acelaşi lucru. Din păcate asta e realitatea în care trăim.

Mult noroc tuturor celor care se află în căutarea unui loc de muncă!


Motto: "Dacă deschizi gura, măcar spune pe bune!"

2 comentarii:

  1. Marius ai mare dreptate.....dar totusi te`ash contrazice putin...:D
    Puneti si prin cluj CV-uri...poate prinzi vreun interviu....eu o sa te cazez..si cu ocazia asta mai si povesim...k parca mi dor:D.
    Ai grija de tine si SUCCES in cautarea job-ului ideal ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. Îţi place să scrii articole şi eşti pasionat de muzică?
    Eşti la curent de fiecare dată când artiştii tăi preferaţi lansează ceva nou?
    Îţi place muzica în general sau asculţi doar un anumit gen?
    Îţi place să te uiţi la filme şi să le povesteşti celorlalţi filmele care ţi-au plăcut cel mai mult?
    Doreşti să promovezi artişti prin interviuri, biografii, ştiri?
    Îţi place să te distrezi la concerte, să faci poze, iar a doua zi să povesteşti atmosfera?
    Alătură-te echipei ONmusique.info – un site cu şi despre muzică!
    Contact: onmusique@yahoo.com
    Onmusique.info – Pentru că muzica aparţine tuturor!

    RăspundețiȘtergere